Despre rascumpararea biblica

Despre răscumpărarea biblică

Mi-am propus să scriu despre acest subiect deoarece  –  deși acesta este un subiect biblic – despre el se vorbeste foarte puțin printre credincioși, și în consecință este foarte puțin cunoscut si înțeles. Însă subiectul acesta nu lipsește doar printre credincioșii simpli, ci și printre cei mai specializați în ale credinței cum sunt teologii, ceea ce nu este deloc îmbucurător. Nu se găsesc lucrări teologice care să dezbată acest subiect, deși el este prezent în Scriptură. Desigur că lipsa de familiaritate și de înțelegere a acestui termen și subiect are urmări, căci nu de puține ori credinciosul citește despre răscumpărare dar nu o înțelege. Mai ales acolo unde termenul răscumpărare apare în NT este foarte posibil să citim și să nu înțelegem. Ba chiar, întâlnind termenul răscumpărare în NT s-ar putea să ne punem întrebarea de ce apare acest termen acolo, și de ce nu apare termenul cumpărare,  dacă nu cumva termenul răscumpărare apare din greșeală sau neglijență, și dacă există vreo diferență între cumpărare și răscumpărare. Toate aceste întrebări apar din cauza insuficientei noastre culturi și cunoștințe biblice. Am putea să întrebăm cum de este posibil acest lucru, din moment ce marea majoritate din noi posedăm Biblia, o citim și am petrecut mult timp, chiar sute de servicii de închinăciune în casele de rugăciune. Răspunsul ar putea fi cel dat de famen, căci el a recunoscut nevoia unui călăuzitor în cele spirituale. Se pare că fără învățătura și instrucția spirituală corespunzătoare, rămânem în necunoștință, ceea ce nu este bine. Încerc prin articolul acesta să prezint subiectul acesta și să răspund la unele întrebări pe care le-am pus deja.

Subiectul răscumpărării apare pentru prima dată în VT. Este necesar să înțelegem întâi ce s-a spus acolo, căci doar astfel putem înțelege răscumpărarea din NT.

Având în vedere lipsa de popularitate a conceptului rascumpararii anticipez că nu este ușor să vorbești sau să scrii despre un lucru cu care ascultătorii nu sunt obișnuiți, dimpotrivă este greu. Haideți să ilustrez.

În anul 1903, după cercetări și experiențe îndelungate, frații Wright din SUA au reușit, pentru prima dată, să zboare, adică să se înalțe în aer cu un aparat mai greu decât aerul. Acel prim zbor s-a făcut într-un loc izolat, nu se afla nimeni acolo care să vadă, și să fie martor. Imediat după acel prim zbor, cei doi frați au trimis un articol la ziar, explicând că au reușit pentru prima dată să se înalțe în aer – deci să zboare – cu un aparat mai greu decât aerul. Însă cei de la ziar nu au fost prea entuziasmați de această veste, așa că au publicat știrea, însă sub o formă diluată, lăsând la o parte tocmai esențialul, adică faptul că s-a reușit înălțarea în aer, adică zborul. Ziariștii au procedat așa deoarece știrea că se poate zbura era prea ne la locul ei pe timpul acela, în care predomina ideea că numai ceea ce este mai ușor decât aerul se poate înălța în aer. Oamenii nu erau deloc obișnuiți cu ideea zborului unui aparat construit de om, astfel că nu era ușor să prezinți publicului o asemenea realizare.

 Încă o ilustrație. Prin 1944 – 1945 un avion american a aterizat forțat în Rusia, în Extremul orient. Avionul fusese atins deasupra Japoniei, piloții au apreciat că nu mai pot să traverseze Pacificul, circa 6 ore, înapoi, până la baza americană și au făcut ceea ce fuseseră instruiți să facă: au aterizat de urgență în Rusia. Dupa aterizare, echipajul american a fost trimis în mod secret la o bază americană, iar avionul defect a rămas pe loc. Desigur că inginerii ruși au intrat în avion, l-au cercetat amănunțit și au lipit etichete în limba rusă lânga toate etichetele englezești. Printre altele au găsit în el și o cutie mică, însă n-au putut înțelege nicidecum la ce folosea acea cutie, care era rolul ei. Erau complet straini și neobișnuiți cu conceptul care a stat la baza realizării ei și le-a fost extraordinar de greu să o înțeleagă. Cutia era o telecomandă, însă înțelegerea  conceptului ei, pe timpul acela, s-a făcut foarte greu, chiar și de către specialiști. Oamenii nu erau obișnuiți cu așa ceva, gândirea lor acomodându-se greu la noutatea respectivă.

Tot așa este și cu conceptul răscumpărării. Despre acest concept nu se discută în prezent, nici în societate, și nici chiar în biserică, nu există reglementări legale privitoare la el, nu se aplică în viața de toate zilele, astfel că el este complet străin gândirii majorității oamenilor. Așa că este greu să vorbești despre el. Mai sunt și alte exemple în aceasta privință.

Instrucțiuni mai amănunțite privitoare la răscumpărare apar mai ales în Leviticul 25. Se prevede acolo ca în caz de vânzare a proprietăților mari cum ar fi: terenurile, casele și sclavii, vânzarea să fie însoțită de o clauză de răscumpărare, prin clauza aceasta ușurându-se întoarcerea proprietății respective înapoi la fostul proprietar. Astfel vânzarea proprietăților mari nu era complet interzisă, dar putea fi făcută doar pe perioadă de timp limitată. Se dorea așadar rămânerea proprietăților mari la proprietarii originali, dar dacă trebuia totuși să se pună problema înstrăinării lor, aceasta nu era complet interzisă, doar era văzută ca temporară, căci mai devreme, sau mai târziu, peste cel mult 50 de ani, proprietatea trebuia să se întoarcă la proprietarul original, plătindu-se contracostul, sau, la anul de veselie, recuperarea proprietății se făcea fără a se plăti nimic. Mai exista o prevedere specială – cu privire la terenurile leviților- referitor la care s-a dat interdicție totală de înstrăinare. Acestea trebuiau să rămână în posesia proprietarilor originali pe vecie, nu puteau fi înstrăinate în nici un caz, nici măcar cu clauză de răscumpărare (Lev. 25:34).

Încerc acum să dau definiția răscumpărării, și o fac prin următoarele cuvinte: răscumpărarea este tranzacția prin care o anumită proprietate înstrăinată se întoarce înapoi la proprietarul original. Deci, în primul rând, a avut loc o înstrăinare a proprietății respective, o vânzare, însă la vânzare s-a pus clauza de răscumpărare, iar la un anumit moment potrivit din viitor, proprietatea se revinde, însă nu la oricine ci înapoi la proprietarul original. Scopul acestei tranzactii era de a facilita raminerea proprietatii la proprietarul original.

Aș dori să enumăr acum 4 tipuri de tranzacții pe care le întâlnim și în Biblie și în viața de toate zilele, această enumerare ajutându-ne la formarea unei concepții mai cuprinzătoare în ceea ce privește marea tranzacție biblică care este răscumpărarea.

a)Cea mai obișnuită tranzacție este vânzarea – cumpărarea. O anumită persoană vinde, iar o alta cumpără. Persoana care cumpără plătește prețul și devine noua proprietară a bunului respectiv. În acest caz nu se pune problema ca primul proprietar să mai aibă vreodată vreo pretenție la bunul pe care l-a vândut.

b)O altă tranzacție este donația. Aceasta are loc atunci când o persoană oferă un anumit bun, fără contracost, unei alte persoane. Nu se pune problema ca darul oferit să trebuiască să se întoarcă vreodată înapoi la proprietarul original.

c)Cel de-al treilea tip de tranzactie pe care il iau in considerare in acest articol este furtul.Furtul este si el o tranzactie deoarece are loc schimbarea proprietarului. Cu toate ca furtul este ilegal si imoral el trebuie sa fie luat in considerare deoarece s-a practicat în trecut și se practică încă în prezent, pe o scară destul de largă: nu fură doar săracii, ci și bogații, de frică să nu le scadă nivelul la care se află.  Iar Biblia se refera si ea la acest tip de tranzactie, il interzice, si il mentioneaza intr-un caz special (Ev. Ioan 10:10).

d)Al patrulea tip de tranzactie este răscumpărarea, tip pe care l-am definit prin rândurile de mai sus.

Mă voi opri acum la răscumpărare. Întrebarea se pune de ce s-a poruncit prin Legea lui Moise să se facă răscumpărare, adică să se faciliteze întoarcerea proprietății înapoi la proprietarul original. Se dau în general 2 răspunsuri la această întrebare. Un prim răspuns, care nu poate fi subapreciat, este acela că Dumnezeu a dorit menținerea unei anumite egalizări sociale, adică să nu ajungă unii oameni prea bogați, iar alții prea săraci. Un alt răspuns pe care doresc să-l dau, și să-l accentuez mai mult, este că Dumnezeu a dorit sa ofere oamenilor o ilustrație, o pildă, cu ajutorul căreia oamenii să înțeleagă problemele cerești. Ilustrația ajută oamenii să înțeleagă un anumit mesaj, lucru practicat adesea de Mântuitorul, căci El a prezentat adesea pilde in vorbirea Sa. Scopul pildei era acela de a ușura oamenilor înțelegerea unui mesaj.

Găsim în Biblie 2 tipuri de pilde folosite la transmiterea mesajelor. Mântuitorul a folosit pildele destinate urechilor oamenilor. Însă există și pilde destinate ochilor. Aș adăuga că pildele destinate ochilor sunt mai puternice decât cele destinate urechilor. E adevărat că nu sunt în Biblie multe pilde de acest fel, însă găsim totuși câteva.

Prorocul Ieremia a fost trimis în casa olarului (Ier. 18). Acolo el trebuia, nu să asculte un mesaj, ci să îl vadă. El trebuia să vadă cum olarul prelucrează lutul, cum modelează un vas de lut și dacă lucrarea nu reușește cum strivește el vasul de lut moale și face un alt vas, după cum îi place lui. Prin acestă vedere a modului de lucru a olarului, Dumnezeu i-a vorbit lui Ieremia și i-a spus că în felul acesta poate și El să lucreze cu popoarele lumii. O altă pildă pentru ochi oferită lui Ieremia, apare în cap. 24 unde lui Ieremia i s-au arătat 2 coșuri pline cu smochine; unele foarte bune, altele foarte rele. Dumnezeu i-a vorbit lui Ieremia și i-a spus că așa cum el poate distinge între cele două feluri de smochine, tot așa Dumnezeu va face distincție pentru prizonierii de război ai lui Iuda care au fost duși în Babilon.

Personal  încadrez răscumpărarea terenurilor, a caselor și a sclavilor, poruncită prin Legea lui Moise în grupa pildelor pentru urechi. Dumnezeu a hotărît să ofere această poruncă a răscumpărării poporului Israel pentru ca prin punerea ei  în practică, poporul să aibe o imagine a situației cerești. În primul rând Dumnezeu a hotărât cândva demult, în antichitate, înainte de Moise, sau chiar înainte de potop, că lucrurile înstrăinate de la fața și mâna Sa, se vor întoarce înapoi la El. Deci o parte din creația lui Dumnezeu a fost înstrăinată de sub stăpânirea Sa, însă hotărârea lui Dumnezeu  a fost că fracțiunea înstrăinată se va întoarce înapoi la El, adică va fi răscumpărată. De asemenea Dumnezeu a hotărât că se va plăti și prețul acestei răscumpărări (1 Pet. 1:18-19). Răscumpărarea este marea tranzacție a lui Dumnezeu, tranzacție unică, specială, specifică Bibliei, hotărîtă și poruncită de Dumnezeu. Iar faptul că astăzi nu se vorbește despre răscumpărare, adică despre întoarcerea proprietății înapoi la proprietarul original, nici în societate, și destul de puțin în biserică, și nu se pune în practică rascumpărarea, ca să fie văzută de ochii oamenilor, este o pierdere, îngreunându-se în felul acesta înțelegerea lucrurilor cerești. Se ajunge la situația că citim în Biblie despre răscumpărare, dar nu o înțelegem.

 Noțiunea răscumpărării era mult mai obișnuită în antichitate când exista sclavie, și astfel se simțea mai multă nevoie să se vorbească despre răscumpărare; omul care plătea unui stăpân pentru eliberarea vreunei rude a sale era numit răscumpărător. Desigur că răscumpărătorul dobândea o mare cinste în urma acțiunii sale. Însă să observăm că VT Îl numește Răscumpărător pe  însuși Dumnezeu. Găsim lucrul acesta în Iov 19:25; Ps. 19:14; 78:35; Is. 43:14; 44:6; 47:4, etc.

Iar marea răscumpărare care se făcea odată la 50 de ani era un eveniment deosebit, fără asemănare în societatea modernă. Să încercăm să ne imaginăm ce spectacol trebuie să fi fost în poporul Israel în antichitate, la fiecare 50 de ani, cînd era anul de veselie, și când o mulțime de proprietăți vândute, și care nu fuseseră răscumpărate pe bani până în momentul acela, trebuiau să se întoarcă înapoi la proprietarii originali, fără plată. Iar spectacolul acesta văzut de ochii evreilor avea scopul de a-i învăța, și a-i face conștienți de marea răscumpărare cerească.  Au fost stabilite chiar și unele amănunte. Atunci când se punea problema vânzării unui teren, Dumnezeu i-a învățat pe evrei să calculeze mai întâi câți ani mai sunt până la anul de veselie, și să ceară pe terenul acela un preț potrivit cu numărul anilor care mai rămâneau până la anul de veselie. Dacă mai erau mulți ani se putea cere un preț mai mare, iar dacă mai erau doar un număr mic de ani, prețul cerut trebuia să fie mai mic, căci de fapt nu se vindea terenul ci doar numărul de recolte care puteau fi obținute pînă la anul de veselie. Iar în anul de veselie terenul se întorcea în mod necondiționat înapoi la proprietarul original. Dumnezeu le-a mai spus evreilor un alt lucru important, și anume că ei nici nu erau de fapt proprietarii terenurilor respective, ci ele aparțineau chiar lui Dumnezeu. Tot așa e scris și în Ps. 24:1. Mai mult decât atît, Dumnezeu le-a mai spus evreilor că chiar și ei înșiși – persoanele omenești – nu sunt stăpîne peste ele însele, ci sunt proprietatea lui Dumnezeu.

Noțiunea răscumpărării neamului omenesc  este înțeleasă mai bine doar atunci când devenim conștienți de un lucru care nu este prea popular, și anume că nu suntem singuri aici pe pământul acesta. Pe de o parte, îngerii lui Dumnezeu  sunt prezenți cu noi aici pe pământ, ca o extensie a Împărăției lui Dumnezeu, al cărei sediu este localizat în altă parte a universului, iar pe de altă parte și îngerii celui rău sunt prezenți pe pământ, sau chiar locuiesc în mod permanent aici, fiind posibil ca sediul  împărăției celui rău să fie tocmai aici pe pământ. (Apoc. 12:9). Iar cel rău s-a făcut stăpân pe planeta aceasta pe care noi locuim, ca și cum aceasta ar fi a lui. S-a făcut stăpân, însă nu pe cale cinstită, căci nu a existat o punere în vânzare, o negociere, sau vreo hotărîre de renunțare la proprietate, deci Dumnezeu nu a renunțat niciodată la dreptul Său inalienabil asupra proprietății Sale, drept rezultat din actul Său creator, unic de felul lui. Cel rău s-a făcut stăpân asupra Pământului prin furt. Nu este stăpân de drept, ci doar de fapt, și chiar și această stăpînire faptică este doar parțială. Însă după planul lui Dumnezeu, toate proprietățile lui Dumnezeu, peste care Diavolul s-a făcut stăpân, trebuie să se întoarcă înapoi la El, la momentul potrivit (Rom. 8:19-23). Această întoarcere a proprietăților înapoi la Dumnezeu este răscumpărare. Nu este tocmai ușor să spunem când a luat Dumnezeu această hotărîre cu privire la răscumpărare, însă apreciem că lucrul acesta s-a făcut demult, în antichitate, înainte de Moise, chiar înainte de Avram, sau chiar înainte de potop. Doar în felul acesta putem înțelege mențiunile  privitoare la răscumpărare existente de timpuriu în VT . Existența acestor mențiuni ne face să tragem concluzia surprinzătoare că scriitorii VT dar și ai NT erau buni cunoscători ai problemei răscumpărării, și că de fapt, cunoșteau această problemă mai bine decât noi.

După ce am prezentat răscumpărarea din VT trebuie să o prezint și pe cea din NT, deoarece aceasta este cea mai importantă. Ceea ce a fost în VT este doar o pildă, un semn arătător spre adevărata lucrare, care este cea din NT.

Cu o oarecare părere de rău trebuie să spun că conceptul răscumpărării nu este prezentat amănunțit niciunde în NT. De altfel aceasta este situația și cu alte concepte biblice. Informațiile despre ele sunt răspândite în toată Biblia, neexistând o prezentare organizată, sistematică a acestora în vreun pasaj anumit din Biblie. Aceasta fiind situația nu ne rămâne decât să ne folosim capacitatea de judecată, și cu ajutorul lui Dumnezeu și al textului biblic, să ne străduim a ne face o imagine cât mai bună a diferitelor concepte menționate adesea în Biblie, dar neexplicare amănunțit niciodată. Aceasta este o căutare, o bâjbâire după Dumnezeu și cuvântul Său, lucru prezentat ca o necesitate în Fapte 17:27. Unul din motivele neprezentării amănunțite a conceptului răscumpărării în NT putea fi chiar acomodarea evreilor din timpul acela cu conceptul răscumpărării. Datorită VT pe care îl aveau la dispoziție, și din care primeau învățătură, nu era neapărat necesară o prezentare detaliată a conceptului respectiv pentru ascultătorii de atunci.

Am identificat un număr de 22 de versete din NT în care este menționată răscumpărarea. Unele din acestea menționează răscumpărarea în mod general, sau se face aluzie la răscumpărarea din VT, însă altele specifică clar că răscumpărarea se face prin lucrarea și jertfa Domnului Isus Hristos. Iată 10 asemenea versete:

Rom. 3:24 – răscumpărarea care este în Isus Hristos

1 Cor. 1:30 – Isus este… răscumpărare

Gal. 3:13 – Hristos ne-a răscumpărat

Gal. 4:5 – ca să răscumpere pe cei ce erau sub lege

Ef. 1:7 – În El avem răscumpărarea

Col. 1:14 – în care avem răscumpărarea

Tit 2:14 – ca să ne răscumpere

Evr. 9:12 – după ce a căpătat o răscumpărare veșnică

1 Pet. 1:18 – ați fost răscumpărați

Apoc 5:9 – ai răscumpărat pentru Dumnezeu

Invățăm deci din aceste versete că jertfa Domnului Isus a fost adusă pentru iertarea, dar și pentru răscumpărarea noastră. Prin jertfa Domnului suntem răscumpărați, adică aduși înapoi în proprietatea lui Dumnezeu. Am fost la origine proprietatea lui Dumnezeu, în virtutea actului Său creator, apoi Diavolul s-a făcut stăpân peste noi, în mod ilegal, însă prin prețul de răscumpărare plătit de Mântuitorul – și acesta este sângele Său – trecem din proprietatea Diavolului, înapoi în proprietatea lui Dumnezeu. Căci răscumpărarea este tocmai aceasta: întoarcerea proprietății înstrăinate înapoi la proprietarul original. Iar Dumnezeu este acela care deține calitatea de proprietar original. Ps. 24:1

Aceasta este esența mântuirii, a izbăvirii, despre care se vorbește cu atâta insistență în Biblie. Fără această explicație conceptul mântuirii rămîne neînțeles și neclarificat pentru cei mai mulți oameni. Ei se întreabă: Trebuie să fim mântuiți? Trebuie să fim izbăviți? Din ce anume trebuie să fim izbăviți? Ei nu percep, nu văd necesitatea că trebuie să se desprindă de Diavolul și să ajungă să aparțină lui Dumnezeu.

 Toți oamenii de pe pământ care trăiesc în păcat și departe de Dumnezeu, sunt robi ai păcatului, Diavolul făcându-se proprietar peste ei. Ei au nevoie de răscumpărare. Ei trebuie să revină înapoi la Dumnezeu, să redevină proprietate a Lui. Această tranzacție nu este gratuită, se face contra cost, iar prețul ei a fost deja plătit prin sângele vărsat al Mântuitorului. E necesară dorința și voința personală de a ne plasa pe poziția cea mai bună, amintindu-ne că Mântuitorul a spus: Eu sunt Păstorul cel bun ( Ioan 10:11). Dacă ai de ales între 2 stăpâni cum să alegi să rămâi slugă la stăpânul cel rău? Nu este normal să dorești să aparții Stăpânului cel bun?

Nu suntem și nu putem fi independenți. Există 2 mari stăpâni în Univers, însă Cel mai mare din aceștia este Dumnezeu. El este totodată și Stăpânul cel bun. Noi oamenii suntem prea mici pentru a fi independenți. Așa cum o țară mică nu are prea multă independență, depinzând de marile puteri, o persoană omenească nu este nici ea independentă. Rămâne datoria noastră să ne “aliniem” cu puterea mare care este Dumnezeu. Avem la dispoziție cel puțin 3 termeni pe care să îi folosim. Eliberarea noastră de sub stăpânirea Diavolului și trecerea noastră sub stăpânirea lui Dumnezeu este atât mântuire, cât și izbăvire, și răscumpărare.

Anunțuri
Acest articol a fost publicat în Uncategorized. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s